Extracția dentară. Generalități.

Extractia dentara reprezinta o manopera practicata frecvent in cabinetul stomatologic. Am observat in randul pacientilor ca atunci cand vine vorba de o extractie, imediat aceasta este asociata cu durerea. De aceea, inainte de orice extractie, la fel ca inainte de orice manopera chirurgicala pe care o efectuez, imi doresc sa am o discutie cu pacientul pentru a lamuri toate detaliile. Atunci cand pacientii stiu la ce sa se astepte si la ce sa nu, devin mult mai toleranti si mai increzatori, ceea ce reprezinta un plus pentru ambele parti.

In cadrul acestei discutii ii vorbesc pacientului despre tipurile de anestezie care se pot face pentru a putea efectua o manopera cat se poate de nedureroasa.

De cele mai multe ori pacientii au impresia ca extractia unui dinte necesita mult timp si ca este nevoie de forta pentru a o efectua, ceea ce este complet fals. In momentul in care se alege instrumentarul potrivit fiecarui dinte si nu se recurge la forta, ci doar la o tehnica potrivita cazului, extractia se va face rapid, mai ales in cazul dintilor aflati deja la nivelul arcadei, nefiind inclusi in os.

Nu de putine ori, din cauza gandurilor pacientului cu privire la aceasta manopera, se intampla ca acestuia sa nu ii vina sa creada ca dintele a fost extras, tocmai din cauza credintei ca o extractie nu se poate face fara sa apara durerea.

Pana acum am stabilit ca o extractie a unui dinte aflat la nivelul arcadei nu doare si nici nu dureaza mult. Bineinteles, in cazul pacientilor anxiosi, care devin reticenti in fata spuselor mele, se poate recurge la o sedare constienta care ii va fi de mare ajutor.

Vreau ca pacientii mei sa stie ca imi plac cei care imi pun intrebari si care vor ca impreuna sa gasim solutii pentru a creste calitatea actului medical, ceea ce cu siguranta va face ca pacientul sa fie fericit si multumit de tratament.

Daca in trecut, extractiile dintilor se faceau imediat ce dintii erau afectati intr-o proportie mai mare, din fericire astazi exista tratament pentru majoritatea afectiunilor. Astfel, in cazul in care pulpa din interiorul dintelui este afectata, chiar si in cele mai dificile cazuri, tratamentele de canal facute la microscop reprezinta salvarea acelui dinte. Chiar si in cazul fracturilor care intereseaza aproape intreaga coroana dentara, dintele se poate reface cu ajutorul colaborarii dintre medicii specialisti in endodontie si protetica. De asemenea, exista o multime de variante protetice care ajuta la evitarea unor fracturi viitoare, acestea fiind doar cateva exemple de tratamente care duc la salvarea unor dinti care par a fi compromisi.

In concluzie, indicatia de extractie a unui dinte poate aparea doar in cazurile in care niciun alt tratament existent in stomatologia moderna avansata nu garanteaza salvarea dintelui. Printre exemplele de cazuri in care dintele nu poate fi salvat se numara:

→ dinti cu mobilitate accentuata cauzata de boala parodontala;
→ dinti cu tratamente de canal vechi, care prezinta pivoturi foarte mari, metalice si care prin incercarea de a fi indepartate, va exista riscul fracturarii radacinii;
→ dinti aflati la nivelul fracturilor oaselor maxilare;
→ dinti care au determinat aparitia unor infectii care s-au propagat in spatiile vecine si reprezinta un risc foarte mare;
→ dinti care prezinta o fractura la nivelul radacinii.

Sinuzita în faza acută

În cazul sinuzitei acute, mai întâi se face tratamentul sinuzitei și apoi se poate interveni pentru adiția osoasă intrasinusală. Membrana sinusală fiind inflamată, este friabilă și se poate perfora. Poate exista conținut seros sau purulent care va afecta manipularea corectă a membranei și mai apoi vindecarea.

Mucoasa îngroșată a sinusului cu pierderea spațiului aerian în proporție de 90%

Ca urmare a unei sinuzite maxilare cronice foarte vechi sau cu acutizări multiple, membrana sinusală se poate îngroșa foarte mult până când ocupă aproape toată cavitatea sinusului, este o situație care poartă numele de „sinus inoperabil”. Se va practica tratamentul sinuzitei, atenție, nu prin cură radicală de sinus, și abia apoi se face operația de adiție osoasă intrasinusală.

Sinuzita cronică acutizată

De asemenea, mai întâi se tratează starea acută și apoi se practică sinus lifting.

Molarii de minte reprezinta categoria de dinti care, cel mai des, raman inclusi la nivelul osului.

De ce se intampla acest lucru?

Fiecare ne nastem cu anumite caractere genetice mostenite de la ambii parinti. In cazul in care, sa spunem ca dimensiunea maxilarelor este mostenita de la tata, iar dimensiunea dintilor de la mama, atunci, pe langa alte afectiuni, poate aparea aceasta incongruenta care poate determina incluzia molarului de minte in grosimea osului, acesta neavand spatiu unde sa iasa la nivelul arcadei aliniat cu ceilalti dinti.

Este bine de stiut ca acest molar, desi este in grosimea osului, poate da o serie de probleme, printre care se numara si afectiuni ale dintilor vecini. De aceea, avand in vedere ca acest molar nu este in niciun caz esential pentru buna functionare a aparatului dento-maxilar, extractia va ramane cea mai buna varianta.

La fel ca in cazul molarilor de minte, caninii pot ramane in totalitate in grosimea osului, deoarece nu exista spatiu suficient pe arcada pentru eruptia acestora. Cel mai frecvent, caninii inclusi se gasesc la nivelul palatului, insa acestia pot fi gasiti si in alte zone care nu le apartin, in afara arcadelor dentare. Este esential de stiut ca nu toti caninii inclusi trebuie extrasi, acestia avand un rol foarte important atunci cand se afla la nivelul arcadelor. Astfel, indicatia de extractie se va face numai in cazul in care caninul nu poate fi adus la locul normal de pe arcada de catre medicul ortodont in colaborare cu medicul chirurg.

Ca o concluzie, caninii inclusi se extrag numai in cazul in care exista o armonie a celorlalti dinti prezenti la nivelul arcadei si atunci cand exista riscul ca acestia sa afecteze radacinile dintilor vecini.

Exista mai multe teorii prin care se incearca a se demonstra cauzele aparitiei dintilor supranumerari, cea mai elocventa fiind cea pusa pe seama defectelor de la nivel genetic. La anumiti oameni, inca dinainte de nastere se diferentiaza mai multi muguri dentari decat normal, ceea ce determina aparitia unor dinti in plus, numiti dinti supranumerari.

Si in acest caz, nu inseamna ca daca se constata prezenta unui dinte supranumerar, acesta trebuie extras. Dupa cum am spus, extractia unui dinte se face in functie de anumiti factori. De exemplu, daca un dinte supranumerar este incadrat pe arcada in linie cu ceilalti dinti, iar extractia ar duce la un deficit fizionomic, bineinteles ca acesta se va pastra. Exista cazuri in care apare un incisiv in plus, extractia caruia din start ar insemna un deficit fizionomic important din care ar rezulta necesitatea unui tratament ortodontic de lunga durata, ceea ce nu este de dorit.

Dupa extractia unui singur dinte, exista trei variante de tratament:

→ Sa se insere un implant imediat dupa extractie. In aceeasi sedinta se poate insera implantul si se poate umple cu os intregul spatiu gol rezultat dupa extractie. Astfel, pacientul va avea coroana definitiva in doar 4-6 luni de la inserarea implantului.
→ Sa nu se aleaga varianta implanto-protetica, ci doar tratamentul protetic care consta in efectuarea unei punti care se va sprijini pe cei doi dinti vecini spatiului gol de la nivelul arcadei. Aceasta reprezinta o varianta buna numai in cazul in care acei dinti folositi au un grad de afectare coronara. De asemenea, niciodata o punte, oricat de bine ar fi efectuata, nu se va putea compara cu succesul in timp al unui implant.
→ Sa se astepte vindecarea plagii postextractionale si refacerea osului, iar apoi sa se insere un implant. Aceasta varianta nu mai este de actualitate deoarece, o data cu aparitia materialelor de foarte buna calitate, inserarea implantului se poate efectua in aceeasi sedinta cu extractia, astfel eliminandu-se situatia in care pacientul ramane cu un gol la nivelul arcadei mai mult de 6 luni.

Toate aceste variante ii vor fi explicate fiecarui pacient, urmand ca impreuna cu medicul, tinandu-se cont de anumiti factori esentiali pentru succesul tratamentului, sa se aleaga varianta cea mai buna.

Desi este o manopera relativ usoara din punct de vedere al efortului organismului de a se vindeca postoperator, exista si situatii in care extractia poate inrautati starea de sanatate a organismului. De exemplu, extractia este contraindicata in cazul in care sunt prezente leziuni la nivelul mucoasei orale, precum: herpes, afte sau candidoze. De asemenea, in cazul unor procese supurative acute de tipul abceselor, inaintea extractiei se va face intotdeauna drenajul si se va astepta remiterea fenomenelor inflamatorii.

Pentru a se evita complicatiile, extractia unui dinte dupa un tratament radioterapeutic la nivelul capului se va face numai dupa analiza indicelui care arata capacitatea de regenerare a osului deoarece, in acest caz, riscul de osteonecroza este foarte ridicat chiar si in cazul in care nu se intervine in niciun fel asupra osului. De aceea, inainte de orice tratament radioterapeutic este de preferat ca toti dintii sa fie tratati sau in caz de afectare severa, sa fie extrasi.

La fel ca in cazul tuturor manoperelor chirurgicale, aflarea istoricului medical este esential pentru a se evita aparitia complicatiilor. In momentul in care medicul va cunoaste toate detaliile, atunci va putea adapta manopera si medicatia administrata postextractional in concordanta cu capacitatea organismului de a reactiona la acest traumatism.

Avand in vedere ca extractia reprezinta un traumatism la nivelul osului alveolar, imediat dupa efectuarea acesteia, sistemul de aparare al organismului va fi pus in functiune la fel ca in cazul oricarui traumatism de la orice nivel. Astfel, primul semn al inceperii procesului de vindecare este aparitia inflamatiei, de aceea, contrar asteptarilor, edemul (umflatura) reprezinta o reactie normala a organismului. De asemenea, dupa terminarea efectului anestezic, este normal ca durerea sa apara chiar daca extractia a fost una atraumatica, insa administrarea antiinflamatoarelor prescrise de catre medic o va diminua fara probleme.

Foarte important de stiut este ca sangerarea poate aparea in ziua extractiei, insa daca aceasta continua si a doua zi, medicul trebuie anuntat imediat.

Deseori, pacientii au impresia ca daca un dinte lipseste, singura problema care poate aparea este resorbtia osului din acel loc. De aceea, vreau sa explic cum acel dinte lipsa determina, nu doar resorbtia osului, ci si probleme ale dintilor vecini sau antagonisti, alterand contactele normale dintre acestia.

Dintii trebuie integrati in intregul complex functional care ajuta in masticatie, deglutitie si chiar in vorbire atunci cand este vorba de dintii frontali. Astfel, vreau sa va prezint ce schimbari pot aparea la nivelul aparatului dento-maxilar daca exista un spatiul liber la nivelul arcadei.

Dupa cum puteti observa in imagine, din cauza dintelui pierdut, ambii dinti vecini s-au inclinat spre spatiul edentat. De asemenea, dintele cu care avea contact a inceput sa iasa din alveola lui din cauza ca nu mai are niciun contact cu dintele antagonist. Din aceste cauze, pe langa resorbtia osului care nu mai primeste presiuni masticatorii, va rezulta si o pierdere a dintelui de la maxilar. Inclinarea dintilor vecini se va face si la maxilar, iar astfel va rezulta un lung sir de afectiuni dento-maxilare.

Este important sa stiti ca acest proces are loc in 100% din cazuri si de aceea, o reabilitare imediata a spatiului edentat va duce la evitarea necesitatii tratamentului dintilor vecini.